Biserica Sf. Apostol Andrei va invita la Hramul Bisericii Sf. Apostol Andrei 2025, Duminica, Noiembrie 30

 
 
HRAMUL BISERICII “SFÂNTUL APOSTOL ANDREI” DIN HOUSTON, TEXAS.
Dragi Români - Americani, prieteni ai bisericii Sfântul Apostol Andrei, Comunitatea bisericii Sfântul Apostol Andrei din Hoston, Texas, își va sărbătorii HRAMUL și pe ocrotitorul ei, SFÂNTUL APOSTOL ANDREI, în ziua de Duminică, 30 Noiembrie, 2025.

Biserica noastră a primit numele de “Sfântul Apostol Andrei” prin binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Arhiepiscop Nathaniel al The
Romanian Ortodox Episcopate of America, în Anul 2004.
Prăznuirea HRAMULUI de către o comunitate creștină ortodoxă este un eveniment care are trei componente foarte importante : caracterul istoric, caracterul duhovnicesc , caracterul misionar-social. Să ne oprim prin doar câteva fraze la fiecare din aceste componente ; caracterul istoric al parohiei actualizează și reprezintă trecutul sfântului locaș, de la înființare, ctitori, ostenitori la Sfântul Altar, odoare, icoane, cărți liturgice, până la toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra sfântului locaș. Caracterul duhovnicesc este legat de Sfânta Liturghie săvârșită de-a lungul timpului, de împărtășirea din același Sfânt Potir a credincioșilor, de mărturisirea continuă a Simbolului de credință ( Crezul ) și de chemările la slujbă adresate credincioșilor prin răsunetul clopotelor. Caracterul misionar- social leagă trecutul de prezent cu direcția spre viitor; parohia rămânând activă în implicarea ei pe plan social, misionar, educativ- cultural, administrativ -gospodăresc.
Vă invităm și vă rugăm să sărbătorim împreună, după cuviință, onomastica și aniversarea creștină a bisericii SFÂNTUL APOSTOL ANDREI din Houston, Texas! Vă mulțumesc frumos!
Vom reveni cu detalii despre programul liturgic al zilei de Hram, Meniul cu bucate din pește pentru Hram, programul cultural - artistic cu prilejul serbării Zilei Naționale a României.
— Părintele paroh, Marian Manolache

PROGRAM si MENIU : HRAMUL BISERICII “SFÂNTUL APOSTOL ANDREI” DIN HOUSTON, TEXAS. 2025

Programul liturgic al zilei de HRAM ( Duminică, 30 Noiembrie, 2025 )

  • 9:00AM : Psalmii Utreniei și Proscomidia.
    9:30AM : Sfânta Liturghie de HRAM.
    11:30PM : Împărtășirea copiilor. Copiii până în vârstă de 12 ani pot primi Sfânta Împărtășanie fără Taina Spovedaniei. Bucurați-vă părinților și dragi copiii de acest mare dar duhovnicesc !

  • Predica zilei despre Sfântul Apostol Andrei.

  • 12:00PM : Acatistul Sfântului Apostol Andrei, HRAMUL ȘI OCROTITORUL BISERICII.
    12:30PM : Masa festivă pentru Hramul bisericii.

====

MENIUL Mesei festive de post, cu dezlegare la pește, pentru Hram.

*** Aperitive :
salată de vinete/ ardei copți, tartine cu somon afumat/ caviar/ anchovy, shrimps cocktail, salată de cartofi cu macrou afumat.

*** Felul întâi :
ciorbă de pește cu borș/leuștean.

*** Felul doi :
pește prăjit cu mămăligă și mujdei, pește în saramură/mămăligă.

*** Desert:
tort cu mere, de post, clătite cu gem de casă , plăcintă cu gutui, dovleac copt.

Bufet pentru copiii:
cotton candy ( vată de zahăr pe băț ), popcorn, chips-uri din cartofi, hot cocoa, fructe, băuturi răcoritoare.

*** Băuturi cu/fără alcool:
țuică, vișinată, afinată, vin românesc/roșu/alb, bere, whisky, tequila, băuturi răcoritoare și vin fiert cu mirodenii.

====

Ziua Națională a României

Program artistic muzical - cultural, recital de chitară și poezie, stand cu vânzare de tricouri imprimate cu imagini și momente din Istoria Țării și cărți despre Istoria României și Marea Unire( Cătălin Mihail Teodoreanu ), prezentare și pagină din Istoria Neamului Românesc.

Vă reamintim că oricine dorește se poate înscrie, sau participa ad-hoc, la acest program, indiferent de vârstă sau talent! Pentru detalii tehnice, audio-video, microfoane, succesiunea programului, vă rog să sunați la numărul de telefon : 832 236-3780 ( Radu-Aurelian Bucur)

====

Părintele paroh, Marian Manolache.
Tel. 832-419- 6002
Website-ul bisericii : saintandrewchurch.org
Facebook-ul parohiei: Biserica Sfântul Apostol Andrei Houston, Texas.
Parohia Sfântul Apostol Andrei. 3240 Anderson, Rd., Houston, Texas, 77053.

Biserica Sf. Apostol Andrei va invita la BUCURIA TOAMNEI 2024, Duminica, Noiembrie 10, dupa Sf. Liturghie!

ANUNȚ : VIITOARELE ACTIVITĂȚI Religioase și evenimente social-culturale, sportive, comunitare, la parohia Sfântul Apostol Andrei

Biserica Sfântul Apostol Andrei | 3240 Anderson Rd., Houston, TX., 77053

Dragi Români-Americani, prieteni și enoriași,

Anul acesta, 2024 , se împlinesc douăzeci de ani de existentă, de activitate pastoral-misionară neîntreruptă, a parohiei Sfântul Apostol Andrei din orașul Houston, Texas.

În urmă cu douăzeci de ani prin aprobarea Înalt Prea Sfințitului Arhiepiscop Nathaniel, prin înregistrarea după legile Statului Texas și regulamentele Episcopiei se năștea, pornind de la nimic, doar din credința și iubirea de Dumnezeu a credincioșilor, parohia Sfântul Apostol Andrei.

Intenția mea acum, nu este să prezint o istorie reală și documentată a bisericii Sfântul Apostol Andrei, ci doresc să aduc un prinos de recunoștință, admirație și de profundă mulțumire tuturor generațiilor de credincioși, enoriași, prieteni care au contribuit în fel și chip la existența, dezvoltarea proiectelor și a parohiei Sfântul Apostol Andrei.

De asemenea, doresc să vă prezint viitoarele activității religioase și evenimente social-culturale, sportive, comunitare, ale comunității noastre. Sper ca această listă de activități să vă ajute la programarea calendarului fiecăruia dintre dumneavoastră și să va fie de folos duhovnicesc:

  1. ~ DUMINICĂ, 18 AUGUST, 2024Back to school. Rugăciune și binecuvântare pentru copiii, elevi, studenți la început de An nou școlar, 2024-2025. Parohia va oferi celor prezenți Hotdogs, Hamburgers, Pizza, băuturi răcoritoare.

  2. ~ DUMINICĂ, 15 SEPTEMBRIE, 2024Turneul de tenis “ Reverul “ ediția de Toamnă.

  3. ~ DUMINICĂ, 20 OCTOMBRIE, 2024 – Picnic de Toamnă : “ Bucuria Toamnei”

  4. ~ SÂMBĂTĂ, 30 NOIEMBRIE, 2024 – Hramul bisericii “ Sfântul Apostol Andrei” și Aniversarea de 20 de ani de existentă a parohiei și a bisericii Sfântul Apostol Andrei, Houston, Texas.

  5. ~ DUMINICĂ, 1 DECEMBRIE, 2024 – Ziua Națională a României, 1 Decembrie.

  6. ~ MIERCURI, 25 DECEMBRIE, 2024 – Concert de Colinde cu prilejul sărbătorii “ Nașterea Domnului Iisus Hristos” - Crăciunul.

  7. ~ ZILELE DE SÂMBĂTĂ, 21 DECEMBRIE, DUMINICĂ, 22 DECEMBRIE, LUNI, 23 DECEMBRIE, 2024 – Colinda parohială. Preotul paroh, Marian Manolache, va însoți grupul de colindători la casele credincioșilor.

Notă importantă : fiecare dintre aceste evenimente va fi anunțat în prealabil datei de desfășurare cu detalii despre oră, modul de desfășurare, meniul de bucate, locul unde va fi activitatea, etc!

Vă așteptăm cu bucurie și mulțumim frumos anticipat pentru prezența și implicarea dumneavoastră la susținerea acestor evenimente ale comunității Româno- Americană din orașul Houston, Texas.

Comitetul de Doamne.
Consiliul Parohial.
Părintele, Marian Manolache.

Tel. 832-419- 6002
Website-ul bisericii : saintandrewchurch.org
Facebook-ul parohiei: Biserica Sfântul Apostol Andrei Houston, Texas.
Parohia Sfântul Apostol Andrei
3240 Anderson, Rd., Houston, Texas, 77053

view OUR ONLINE HOLY services here


SfAndrei02.jpg

holy liturgy services online / slujbele sunt difuzate si online

Weekly, Sunday at 10:00AM you can view our service online as well as attend in person
––
Puteti viziona slujbele Duminica, la ora 10:00AM, pe pagina Facebook, insa va asteptam si in cadrul Sfintei Biserici!

SfAndrei01.jpg

CHURCH IS OPEN FOR SERVICES / Biserica ESTE DESCHISA!

Our Church has resumed regular services, with safety precautions in place.Wearing a mask is mandatory, and we encourage social distancing.
__
Biserica noastra este deschisa si pregatita cu toate precautiile in loc. Va cerem purtarea unei masti si distantarea sociala.


 

Saint Andrew the Apostle Romanian Orthodox Church is a unique place of prayer, comprised of many generations of parishioners, fostering communal relationships with the dedicated attention and individualized support from the Parish Priest. The church and events are intimate, sowing well being and faith with the warmth of Romanian culture.

Biserica Sfantul Apostol Andrei este un loc special de rugaciune, alcatuit de multe generatii de credinciosi; cultura bisericii se bazeaza pe rugaciune si dragoste frateasca, cu suportul si atentia oferita individual de catre Parintele Manolache. Cladirile bisericii si evenimentele sunt intime ca numar si atmosfera, pastrand buna fiinta si harul Ortodoxiei cu caldura traditiei Romanesti.

 

Church Saint Andrew the Apostle hosts the Holy Liturgy Sunday Service at 9:30 am to 12:00 pm. The parish is led by the Very Reverend Father Marian Manolache. We are located at 3240 Anderson Road, Houston Texas 77053; you may contact the Reverend Father at (832) 419 6002, or pr_manolache@yahoo.com. We look forward to meeting you and joining in prayer!

Biserica Sfantul Apostul Andrei are program liturgic în fiecare Duminica, începand de la ora 9:30 am la 12:00 pm. Parohia este condusa duhovniceste de Preotul Paroh Marian Manolache. Biserica se afla la adresa 3240 Anderson Road, Houston Texas 77053; puteti contacta Preotul Paroh la (832) 419 6002, sau email la pr_manolache@yahoo.com. Va asteptam cu bucurie duhovniceasca sa ne rugam împreuna!